ÎNCUVIINŢAREA ACORDULUI DE MEDIERE
Acordul de mediere, ad
probationem, are valoare de înscris sub semnătură privată şi poate îmbrăca
formă autentică, pe cale extrajudiciară (prin autentificare la notarul public)
sau judiciară (prin încuviinţarea instanţei de judecată).
În cazul în care conflictul
mediat vizezază transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile
imobile, precum si al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub
sancţiunea nulitatii absolute, acordul de mediere va fi prezentat notarului
public sau instantei de judecata, pentru ca acestea, având la baza acordul de
mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute
de lege şi să emita un act autentic sau o hotărâre judecatorească, dupa caz, cu
respectarea procedurilor legale.
Potrivit
dispoziţiilor art. 58, alin. 4 din Legea 115/2012, care modifică şi completează
Legea 19272006, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la
indeplinirea conditiilor de fond si de forma, notarul public sau instanţa de judecată, dupa caz, putându-le aduce modificarile şi completarile corespunzatoare cu
acordul părţilor.
Procedura de autentificare sau încuviinţare constituie un control de
legalitate şi are rolul de a
împiedica intrarea în circuitul civil a unor acte juridice civile care nu
respectă forma impusă de lege sau care încalcă ordinea publică, periclitând siguranţa
şi stabilitatea raporturilor juridice.
Mediatorul nu poate analiza
legalitatea acordului dintre părţi, ci doar poate să atragă atenţia părţilor cu
privire la aspectele constatate. Verificarea
acordului de către notar sau de către instanţa de judecată are rolul de a
preîntâmpina posibile litigii viitoare izvorâte dintr-un contract viciat.
În situaţia în care confictul se
află pe rolul unei instanţe şi părţile au ajuns la un acord, acestea se pot înfăţişa
la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se
dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor.
Competenţa, potrivit art. 59
alin. 2 din Legea 115/2012, aparţine fie
judecătoriei în a carei circumscripţie îşi are domiciliul sau resedinţa ori,
dupa caz, sediul oricare dintre parţi, fie judecătoriei în a cărei
circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea
prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de
consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii.
Cu privire la încuviinţarea
făcută de către judecător, legea nu prevede în ce constă aceasta, însă
specialiştii în domeniu consideră că încuviinţarea trebuie să fie similară cu
operaţiunile efectuate de către notar cu ocazia autentificării actelor.
Pesonal ne alăturăm opiniei
acestora şi considerăm că instanţa trebuie să verifice:
- dacă acordul părţilor priveşte
un litigiu asupra căruia părţile pot încheia acte de dispoziţiţie, cum ar fi:
înţelegerea părţilor să nu privească litigii asupra cărora instanţa s-a
pronunţat printr-o hotărâre judecătorească (autoritate de lucru judecat), sau
un litigiu deja supus medierii, iar înţelgerea părţilor a fost supusă
autentificării notarului public sau chiar de instanţă (putere de lucru convenit);
- dacă cei care au încheiat
acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului. În situaţia în
care părţile sunt reprezentate se verfică dacă acestea au o procură specială
autentică şi dacă au respectat limitele mandatului acordat (cu toate acestea, avocatul nu are nevoie de o
procură specială pentru prezentarea acordului semnat de partea pe care
oreprezintă şi pentru a cere pronunţarea unei hotărâri de expedient). De asemenea, în cazul în care
una din părţi este un minor se va verifica dacă înţelegerea a fost supusă
aprobării autorităţii tutelare;
- dacă există consinţământul părţilor sau dacă voinţa
părţilor a fost sau nu viciată. Când judecătorul are indoieli cu privire la
deplinatatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, poate solicita
unui medic specialist să ateste în scris că partea poate să-şi exprime în mod
valabil consimţământul în momentul încheierii actului;
- dacă au fost respectate
dispoziţiile privind asistenţa juridică sau asigurarea interpretului atunci
când legea prevede acest lucru;
- dacă nu sunt încălcate
dispoziţiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv să nu facă obiectul
medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum şi
drepturile de care părţile nu pot dispune potrivit legii;
- dacă semnatura aparţine
părţilor sau reprezentantului acestora;
- dacă prevederile acordului aduc
atingere legii, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
În situaţia în care instanţa
constantă unul dintre aspectele mai sus semnalate, va soluţiona pe cale de
excepţie aspectele de nulitate ale înţelegerii dintre părţi, potrivit dreptului
comun în materia nulităţilor şi procesul judiciar va continua pe calea clasică.
De asemenea, Legea 115/2012,
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator prevede posibilitatea ca acordul să fie modificat şi
completat corespunzător de către instanţă cu acordul părţilor, atunci când se
constată vicii de formă şi fond.
Aşadar, încuviinţarea este o procedură diferită de cea de judecată, care are ca
scop împiedicarea intrării în circuitul civil a unor contracte care nu
îndeplinesc condiţiile de formă şi fond şi pot da naştere la noi litigii.
