miercuri, 5 decembrie 2012

MEDIATORUL NICOLAE DEDIU IN DIALOG CU JUDECATORUL CRISTI DANILET


Mediatorul Nicolae Dediu in dialog cu judecatorul Cristi Danilet membru CSM, privind medierea si organizarea profesiei de mediator


N.D.-Buna seara domnule Cristi Danilet
C.D.-Buna seara domnule Dediu
N.D.-Deoarece mediatorii cunosc implicarea dumneavoastra in aceasta profesie numita mediere, doresc sa va iau un mic interviu, interviu ce va fi publicat pe site-ul MediatorNet.ro.
C.D.-Cu mare placere.
N.D.-Sunteti unul dintre judecatorii care ”investesc” foarte mult in mediere.De unde atata pasiune si care sunt motivele pentru care acordati atata incredere medierii?
C.D.-In 2006 lucram la Ministerul Justiţiei ca judecător detaşat şi am luat contact direct cu experţii europeni consultaţi pentru alcătuirea proiectului a ceea ce avea să devină legea medierii în România.Apoi am avut ocazia să ajung în SUA într-un stagiu de instruire în sistemul juridic american şi am rămas frapat că acolo peste 80% din cauzele civile se rezolvă prin mediere şi nu de către judecător.Nu în ultimul rând, am şi un interes direct: în instanţele româneşti sunt prea multe dosare care revin unui judecător spre soluţionare, ceea ce reduce din timpul său liber şi chiar îl anulează, plus că se creează condiţiile comiterii unor erori judiciare.
N.D.-In general judecatorii din Romania au retineri in a recomanda medierea!Care sunt motivele acestor retineri?
C.D.-Mediatorii nu prezintă suficientă încredere. Unii judecători îşi închipuie că mediatorii sunt un fel de pseudo-avocaţi, şi faptul că nu dau niciun examen de cunoştinţe juridice îi fac pe judecători să creadă că mediatorii mai mult ar încurca părţile. Or, aici este o problemă de comunicare între profesiile juridice, comunicare care trebuie să implice un dialog constant nu doar la nivelul instituţiilor reprezentative CSM-CdM, ci mai ales la nivel local asociaţie mediatori-instanţă judecătorească.
N.D.-Ce parere aveti de plata taxei de timbru in cazul depunerii unui acord de mediere in instanta?Ar putea fi scutiti justitiabilii de plata acestei taxe daca acordul de mediere a fost depus pana la primul termen?
C.D.-Pentru majoritatea cauzelor dacă acordul de mediere se realizează extraprocesual nici nu se va mai plăti taxa de timbru la depunerea cererii de validare a acordului de către judecător, iar pentru epunerea acordului de mediere ulterior introducerii acţiunii taxa de timbru se va returna. Scopul medierii este descărcarea instanţelor de cauze. Dar asta nu se obţine dacă îl transformăm pe judecător într-un notar gratuit.Cred că actualele scutiri financiare sunt suficiente. Dacă mediatorii se vor dovedi în timp ca un corp cu adevărat profesionist, se poate continua cu acordarea scutirilor şi pentru restul cauzelor.
N.D.-Cum credeti ca trebuie facuta ”pas cu pas” informarea la mediator?Poate reclamantul sa ramana neinformat, avand in vedere ca mediatorul nu elibereaza PV de informare decat pentru ambele parti?
C.D.-Atunci când reclamantul a depus cererea de chemare în judecată, el va fi informat despre mediere la modul general mai întâi de judecător. Apoi acesta îl va îndruma, în cauzele special prevăzute de lege, să meargă la informarea făcută de mediator pentru cazul său. Dar cum scopul informării este a convinge părţile să rămână în mediere, şi nu să se întoarcă la instanţă, rezultă că informarea trebuie să se desfăşoare faţă de ambele părţi.Ca urmare, numai în această situaţie se poate elibera proces verbal de informare.
N.D.-Aveti un proiect de OUG privind modificarea Legii 115/2012.Ce sanse credeti ca are acest proiect sa fie aprobat si pus in practica din februarie 2013?
C.D.-Am propus CSM şi Plenul acestuia a aprobat ca legea medierii să fie modificată în sensul de a se prevedea în mod expres o sancţiune pentru nerealizarea informării atunci când aceasta e obligatorie. S-a aprobat respingerea cererii ca inadmisibilă, după ce judecătorul ar da un termen special pentru aceasta. Am fost zilele trecute la Ministerul Justiţiei pentru a susţine această propunere şi am găsit deschiderea necesară la ministru. Dată fiind iminenta intrare în vigoare a art.60 ind 1 din legea medierii introdus prin Legea 115 din 2012, la 9 ian 2012, singura cale de urmat este promovarea unei OUG. Apare o singură problemă tehnică: acest Guvern va avea legitimitate doar încă căteva zile, aşa că e exclusiv la latitudinea sa promovarea sau nu a acestui act normativ.
N.D.- Considerati ca instantele in cazul medierii vor trebui sa aibe o practica unitara la nivel national?Poate CSM-ul reglementa acest lucru?
C.D.-Orice lege e susceptibilă de variate interpretări. Am discutat cu preşedintele CSM şi cred că e posibil ca la nivel de CSM să emitem un Ghid de aplicare a procedurii medierii.
N.D.- Ce credeti ca ar trebui sa faca mediatorii si Consiliul de Mediere pe viitor pentru ca medierea sa poata degreva instantele de numarul imens de dosare?
C.D.-Cât mai multă publicitate. Pe toate căile. În mass-media, dar şi din gură în gură. La toate instituţiile.
N.D.-Cateva cuvinte la final?
C.D.- Medierea poate avea success dacă ne dorim cu toţii – magistraţi, mediatori, societate civilă – acest lucru. Sunt pentru acordarea unui cec în alb medierii şi mediatorilor. Şi sper ca speranţele să ne fie îndeplinite. Succes tuturor!
N.D.- Multumim

luni, 26 noiembrie 2012

STATUTUL PROFESIEI DE MEDIATOR





DEMERSURI PRIVIND ELABORAREA STATUTULUI MEDIATORILOR

       După mai multe încercari eşuate, în data de 17.11.2012, Comisia Consultativa a Corpului Profesional al Mediatorilor, întrunită la Braşov, a reuşit să discute şi să adopte  cu majoritate de voturi Statutul profesiei de mediator (mai puţin capitolul IV referitor la organizarea profesiei).

Potrivit art.V din Legea 115/2012, Consiliul de Mediere are obligaţia, ca în termen de 60 de zile de la republicarea în Monitorul oficial al României partea I să adopte Statutul Profesiei de Mediator.

În acest scop Consiliul de Mediere, prin Hotărârea nr. 731/31.08.2012, a stabilit un grup de lucru format din 6 membri, a aprobat o Procedură de elaborare şi adoptare a statutului prin Hotărârea nr. 781/31.08.2012 şi a desemnat un coordonator prin Hotărârea nr. 845/28.09.2012.

Discuţiile cu privire la Statutul Profesiei de Mediator au fost demarate în luna aporilie a.c., au fost elaborate mai multe proiecte de statut , iar în luna septembrie, în cadrul  sedinţei consultative a fost desemnat un colectv de mediatori (Trifescu Valentin, Chelariu Romeu şi Asofronie Constantin) care a realizat un document (care a runit propunerile publicate pe site-ul Consiliului) alcătuit din IX capitole.

Şedinţa comisiei consultative s-a desfăşurat într-un cadru ambiental plăcut, la sediul UZAMINT Braşov, conducerea asociaţiei depunând toate eforturile ca întâlnirea să se defăşoare în condiţii optime.
La şedinţă au fost reprezentate 25 de asociaţii profesionale înscrise în Registrul Naţional de Evidenţă al Organizaţiilor din Domeniul Medierii, după cum urmează: Uzamint Braşov- Mariana Belbiţă, Asociaţia Centrul de Mediere Piatra Neamţ şi Asociaţia Centrul de Mediere Ploieşti – Trifescu Valentin, Asociaţia Profesionala a Meidatorilor Transilvania– Ivanov Gabriel Nicolae; Asociaţia Camera Mediatorilor Bacău – Ichim Gabriela; Asociaţia Mediatorilor Baia Mare – Ioana Marina Alexandru; Asociaţia Camera Mediatorilor Vrancea – Iulian Mocanu; Colegiul Mediatorilor Bacău _ Ghigea Vasile; Asociaţia Mediatorilor Mureş – Bonşeanu Stelian; Asociaţia Mediatorilor Galaţi – Asofronie Constantin; Asociaţia Pro – Pact – Dinu Nicolae; Asociaţia Centrul regional al Mediatorilor autorizaţi din Moldova – Arhire Nicoleta; Asociaţia MOLG Mediere Activa  – Lala Dorin; APRM – Ciorobea Aurora; AMA Braşov şi Asociaţia Mediatorilor Ardeleni – Antohe Gabriel; Asociaţia Centrul de Soluţionare a Disputelor prin Mediere Constanţa – Manea Daniela; Asociaţia Centrul de Mediere Constanţa – Iacob Anca; Asociaţia centrul Regional de Mediere Bacău -  Găman Cătălin; Asociaţia Mediatorilor Profesionişti Bistriţa Năsăud – Borzan Dorin; Asociaţia Birourilor de Mediere din Damboviţa - Vlaicu Rodica; Asociaţia Colegiul Mediatorilor Bucureşti şi Asociaţia FINBAN – Ionică Dan; Asociaţia Camera Mediatorilor Iaşi – Stan Doina; Asociaţia PROCONSENS Bucureşti - Văduva Mihai.  Consiliul de Mediere a fost reprezentat de d-na Mocan Angelica şi d-na Ioana Marin.
Mediatorii prezenţi au supus examinării şi aprobării proiectul care reunea propunerile de statut prezentate la sedinţa Comisiei Consultative de la Piatra Nemţ. Fiecare articol al proiectului a fost dezbătut. Ca la orice şedinţă - consultare au existat şi poziţii divergente, dar până la capăt a fost analizat şi votat cu 18 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă” proiectul noului Statut mai puţin Capitolul IV privitor  „Organizare”.
       La finalul şedinţei, participanţii la şedinta comisiei au convenit:

- Prezentarea proiectului aşa cum a fost votat, Consiliului de Mediere în cadrul şedinţei din data de 23.11.2012, în vederea postării acestuia pe site-ul Consiliuluipentru a fi adus la cunoştinţa mediatorilor şi asociaţiilor profesionale ale acestora;

- Capitolul IV referitor la „Organizare” va fi discutat într-o şedinţă a comisiei care va fi organizată în jurul date de 15.12.2012, până atunci asociaţiile urmând să facă propuneri motivate.

- Grupul de lucru al membrilor Consiliului de Mediere să analizeze proiectul şi să participe la viitoarea şedinţă a comisiei cu forma acceptată a acestuia, astfel încât să poată republica legea medierii până la sfârşitul anului şi să se adopte de către comisia consultativă şi apoi de către Consiliul de mediere Statutul profesiei de mediator, necesar mediatorilor şi impus de art. V din Legea nr. 115/2012.

 

Preşedintele Asociaţiei Birourilor de Mediere din Dâmboviţa

Mediator

Vlaicu Rodica

duminică, 25 noiembrie 2012

PROCEDURA NECONTENCIOASA DE INCUVIINTARE A ACORDULUI DE MEDIERE




ÎNCUVIINŢAREA ACORDULUI DE MEDIERE
PROCEDURA NELITIGIOASĂ

Ca orice noutate, activitatea de implementare a medierii s-a confruntat, şi  din păcate, în unele zone încă se mai confruntă, cu dificultăţi.
Principalele greutăţi în implementarea medierii au constat în autentificarea notarială sau încuviinţarea de către instanţă a acordurilor de mediere încheiate înainte de declanşarea unui proces în justiţie.
Dacă procedura de încuviinţare şi valoarea acordului de mediere survenit în timpul unei judecăţi sunt considerate în mare parte subiecte clarificate atât pentru magistraţi, cât şi pen­tru justiţiabili, în schimb încuviinţarea acordurilor încheiate în faza extrajudiciară şi forţa juridică a acestora a generat şi încă mai generează nenumărate controverse.
Cu privire la acest aspect, din cauza lipsei de rigoare şi concizie a textului de lege, precum şi a unei practici neunitare în domeniu, s-au cristalizat două opinii:
- una care a susţinut că acordurile de mediere încheiate înainte de declanşarea unei acţiuni în justiţie pot fi supuse fie autentificării notarului public, fie  încuviinţării instanţei de judecată, şi a lăsat această alegere la latitudinea părţilor;
- cealaltă care a exclus posibilitatea încuviinţării acordului de mediere de către instanţa de judecată atunci când acesta a intervenit în cadrul unui proces de mediere extrajudiciar, considerând că autentificarea notarială este singura cale.
Pentru a depăşi contoversele legate de încuviinţarea acordurilor de mediere intervenite în condiţiile art. 43 alin 2^1, potrivit cărora „În procesele şi cererile în materie civilă şi comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, parţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere, legiuitorul a perfecţionat cadrul legal şi a introdus prin Legea 115/2012 art. 59^2.
Potrivit art. 59^2Cererea adresată instanţei, privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere, este scutită de plata taxei judiciare de timbru, cu excepţia cazurilor în care acordul de mediere priveşte transferul de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale”.
Dispoziţiile de mai sus, introduse prin Legea 115/2012, impun un nou tip de cerere care nu presupune existenţa unei acţiuni înregistrate pe rolul unei instanţei.
De asemenea, conform acestora competenţa de încuviinţare aparţine fie judecătoriei în a carei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, dupa caz, sediul oricare dintre parţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla locul unde a fost încheiat acordul de mediere.
Această derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă în materie de competenţă, reprezintă o facilitate pentru justiţiabili, de natură a încuraja părţile dintr-un conflict să-şi rezolve neînţelegerile pe cale amiabilă.
Mai mult legiuitorul în vederea respectării confidenţialităţii discuţiilor şi problemelor tranşate de părţi în cadrul procesului de mediere a venit cu dispoziţia potrivit căreia „încuviinţarea înţelegerii părţilor se va da în camera de consiliu”, hotărârea pronunţată constituind titlu executoriu potrivit legii.
Totodată, legiuitorul pentru a încuraja părţile să apeleze la acestă procedură scuteşte de plata taxei de timbru cererea adresată instanţei, privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, cu excepţia cazurilor în care acordul de mediere priveşte transferul de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale.
 Pentru ca un acord de mediere să poată fi supus încuviinţării instanţei – prin intermediul procedurii nelitigioase, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să stingă total sau parţial o dispută privitoare la un drept de care părţile pot dispune prin convenţie sau în orice alt mod admis de lege;
- să fie rezultatul parcurgerii procedurii de mediere şi să reprezinte voinţa liberă şi neviciată a părţilor;
- procedura medierii să fi fost parcursă înainte de declanşarea unui proces în instanţă;
- acordul de mediere să nu cuprindă prevederi care să aducă atingere legii şi ordinii publice;
- în cauzele succesorale pot fi supuse încuviinţării instanţei numai acordurile de mediere care au intervenit după eliberarea certificatului de moştenitor.
Cererea adresată instanţei privind pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor trebuie să cuprindă:
- numele şi prenumele părţilor, domiciliul sau reşedinţa acestora (precum şi alte elemente de identificare), iar în cazul persoanelor juridice denumirea şi sediul lor (după caz numărul de înmatriculoare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar);
- obiectul cererii, respectiv „emiterea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor”;
- motivarea în fapt a cererii (aceasta trebuie să cuprindă suficiente elemente privind conflictul mediat astfel încât instanţa să înţeleagă starea de fapt);
- motivarea în drept a cererii;
- semnătura.
Textul de lege nu prevede în mod expres dacă cererea trebuie înaintată de către una din părţile implicate în cauză sau de toate părţile participante la procedura de mediere. Având în vedere că acordul de mediere este expresia voinţei şi intereselor părţilor, precum şi modul cum este formulat art. 59 alin 2 din Legea 192/2006, respectiv „Părţile se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărare care să consfinţească înţelegerea lor”, considerămcererea de încuviinţare trebuie redactată în numele tuturor părţilor.
De asemenea, în economia textului nu se specifică dacă acordul de mediere se înaintează semnat de către părţi instanţei de judecată sau se semnează în faţa acesteia, ci doar faptul că „De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepţia situaţiilor în care părţile şi mediatorul convin altfel”. Cu privire la acest aspect opinăm că acordul de mediere trebuie semnat şi parafat, pe fiecare pagină în parte, de toate părţile implicate, inclusiv de către mediator, înainte ca acesta să fie supus încuviinţării instanţei
 Cererea prin care se solicită emiterea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor trebuie să aibă anexate: acordul de mediere, procesul verbal de închidere a şedinţei de mediere, precum şi alte înscrisuri  care funcţie de natura conflictului supus medierii să permită instanţei să efectueze controlul de legalitate şi să verifice îndeplinirea condiţiilor de formă şi fond atunci când dispoziţiile legale cer acest lucru.
Cu privire la încuviinţarea făcută de către judecător, legea nu prevede în ce constă aceasta, însă specialiştii în domeniu consideră că încuviinţarea trebuie să fie similară cu operaţiunile efectuate de către notar cu ocazia autentificării actelor, respectiv să verifice:
- dacă acordul părţilor priveşte un litigiu asupra căruia părţile pot încheia acte de dispoziţie, cum ar fi: înţelegerea părţilor să nu privească litigii asupra cărora instanţa s-a pronunţat printr-o hotărâre judecătorească, sau un litigiu deja supus medierii, iar înţelgerea părţilor a fost supusă autentificării notarului public sau a fost verificată de instanţă;
- dacă cei care au încheiat acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului. În situaţia în care părţile sunt reprezentate instanţa trebuie să verifice dacă acestea au o procură specială autentică şi dacă au respectat limitele mandatului acordat. De asemenea, în cazul în care una din părţi este un minor se va verifica dacă înţelegerea a fost supusă aprobării autorităţii tutelare;
- dacă există consimţământul părţilor sau dacă voinţa părţilor a fost sau nu viciată. Când judecătorul are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, poate solicita unui medic specialist să ateste în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului;
- dacă au fost respectate dispoziţiile privind asistenţa juridică sau asigurarea interpretului atunci când legea prevede acest lucru;
- dacă nu sunt încălcate dispoziţiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv să nu facă obiectul medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum şi drepturile de care părţile nu pot dispune potrivit legii;
- dacă semnătura aparţine părţilor sau reprezentantului acestora;
- dacă prevederile acordului aduc atingere legii, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- dacă terţa persoană care a facilitat dialogul a avut la data încheierii acordului calitatea de mediator autorizat – activ (prin consultarea tabloului mediatorilor autorizaţi). În acest sens, acordul trebuie să conţină elemente de identificare a mediatorului (nume, prenume, forma de exercitare a profesiei, date de contact), ştampila şi semnătura acestuia.
Aşadar, încuviinţarea este o procedură diferită de cea de judecată, care are ca scop împiedicarea intrării în circuitul civil a unor contracte care nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond şi pot da naştere la  noi litigii.
Atunci când se constată vicii de formă şi fond, instanţa, cu acordul părţilor poate să opereze modificări şi completări la acordul de mediere supus încuviinţării – art. 58 art. 4 din Legea 192/2006.

III. CONCLUZII
Posibilitarea încuviinţării acordurilor de mediere încheiate înainte de declanşarea unui process în instanţă are o însemnătate deosebită pentru evoluţia medierii în România, prin siguranţa pe care o conferă părţilor că vor obţine o hotărâre judecătorească indiferent de momentul în care vor alege să parcurgă procedura medierii.
De asemenea, acestă prevedere este importantă pentru că acordă, practic, o valoare egală medierii extrajudiciare cu medierea intervenită în cursul unui proces aflat pe rolul instanţelor.
Totodată, facilităţile conferite de dispoziţiile art. 59^2 din Legea 192/2006, modificată şi completată de Legea 115/2012, de încuviinţare a acordurilor de mediere încheiate în faza extrajudiciară, pe de o parte completează sfera avantajelor oferite de instituţia medierii pentru părţile în conflict, iar pe de altă parte ajută instituţia medierii să îndeplinească unul dintre obiectivele pentru care a fost creată, respectiv să degreveze instanţele de judecată de numărul mare de dosare.

MEDIATOR
Rodica Vlaicu

luni, 10 septembrie 2012

ÎNCUVIINŢAREA ACORDULUI DE MEDIERE Acordul de mediere, ad probationem, are valoare de înscris sub semnătură privată şi poate îmbrăca formă autentică, pe cale extrajudiciară (prin autentificare la notarul public) sau judiciară (prin încuviinţarea instanţei de judecată). În cazul în care conflictul mediat vizezază transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile imobile, precum si al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub sancţiunea nulitatii absolute, acordul de mediere va fi prezentat notarului public sau instantei de judecata, pentru ca acestea, având la baza acordul de mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute de lege şi să emita un act autentic sau o hotărâre judecatorească, dupa caz, cu respectarea procedurilor legale. Potrivit dispoziţiilor art. 58, alin. 4 din Legea 115/2012, care modifică şi completează Legea 19272006, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, notarul public sau instanţa de judecată, dupa caz, putându-le aduce modificarile şi completarile corespunzatoare cu acordul părţilor. Procedura de autentificare sau încuviinţare constituie un control de legalitate şi are rolul de a împiedica intrarea în circuitul civil a unor acte juridice civile care nu respectă forma impusă de lege sau care încalcă ordinea publică, periclitând siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice. Mediatorul nu poate analiza legalitatea acordului dintre părţi, ci doar poate să atragă atenţia părţilor cu privire la aspectele constatate. Verificarea acordului de către notar sau de către instanţa de judecată are rolul de a preîntâmpina posibile litigii viitoare izvorâte dintr-un contract viciat. În situaţia în care confictul se află pe rolul unei instanţe şi părţile au ajuns la un acord, acestea se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa, potrivit art. 59 alin. 2 din Legea 115/2012, aparţine fie judecătoriei în a carei circumscripţie îşi are domiciliul sau resedinţa ori, dupa caz, sediul oricare dintre parţi, fie judecătoriei în a cărei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Cu privire la încuviinţarea făcută de către judecător, legea nu prevede în ce constă aceasta, însă specialiştii în domeniu consideră că încuviinţarea trebuie să fie similară cu operaţiunile efectuate de către notar cu ocazia autentificării actelor. Pesonal ne alăturăm opiniei acestora şi considerăm că instanţa trebuie să verifice: - dacă acordul părţilor priveşte un litigiu asupra căruia părţile pot încheia acte de dispoziţiţie, cum ar fi: înţelegerea părţilor să nu privească litigii asupra cărora instanţa s-a pronunţat printr-o hotărâre judecătorească (autoritate de lucru judecat), sau un litigiu deja supus medierii, iar înţelgerea părţilor a fost supusă autentificării notarului public sau chiar de instanţă (putere de lucru convenit); - dacă cei care au încheiat acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului. În situaţia în care părţile sunt reprezentate se verfică dacă acestea au o procură specială autentică şi dacă au respectat limitele mandatului acordat (cu toate acestea, avocatul nu are nevoie de o procură specială pentru prezentarea acordului semnat de partea pe care oreprezintă şi pentru a cere pronunţarea unei hotărâri de expedient). De asemenea, în cazul în care una din părţi este un minor se va verifica dacă înţelegerea a fost supusă aprobării autorităţii tutelare; - dacă există consinţământul părţilor sau dacă voinţa părţilor a fost sau nu viciată. Când judecătorul are indoieli cu privire la deplinatatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, poate solicita unui medic specialist să ateste în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului; - dacă au fost respectate dispoziţiile privind asistenţa juridică sau asigurarea interpretului atunci când legea prevede acest lucru; - dacă nu sunt încălcate dispoziţiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv să nu facă obiectul medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum şi drepturile de care părţile nu pot dispune potrivit legii; - dacă semnatura aparţine părţilor sau reprezentantului acestora; - dacă prevederile acordului aduc atingere legii, ordinii publice şi siguranţei naţionale. În situaţia în care instanţa constantă unul dintre aspectele mai sus semnalate, va soluţiona pe cale de excepţie aspectele de nulitate ale înţelegerii dintre părţi, potrivit dreptului comun în materia nulităţilor şi procesul judiciar va continua pe calea clasică. De asemenea, Legea 115/2012, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator prevede posibilitatea ca acordul să fie modificat şi completat corespunzător de către instanţă cu acordul părţilor, atunci când se constată vicii de formă şi fond. Aşadar, încuviinţarea este o procedură diferită de cea de judecată, care are ca scop împiedicarea intrării în circuitul civil a unor contra

         
ÎNCUVIINŢAREA ACORDULUI DE MEDIERE

Acordul de mediere, ad probationem, are valoare de înscris sub semnătură privată şi poate îmbrăca formă autentică, pe cale extrajudiciară (prin autentificare la notarul public) sau judiciară (prin încuviinţarea instanţei de judecată).
În cazul în care conflictul mediat vizezază transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile imobile, precum si al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub sancţiunea nulitatii absolute, acordul de mediere va fi prezentat notarului public sau instantei de judecata, pentru ca acestea, având la baza acordul de mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute de lege şi să emita un act autentic sau o hotărâre judecatorească, dupa caz, cu respectarea procedurilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 58, alin. 4 din Legea 115/2012, care modifică şi completează Legea 19272006, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, notarul public sau instanţa de judecată, dupa caz, putându-le aduce modificarile şi completarile corespunzatoare cu acordul părţilor.
Procedura de autentificare sau încuviinţare constituie un control de legalitate şi are rolul de a împiedica intrarea în circuitul civil a unor acte juridice civile care nu respectă forma impusă de lege sau care încalcă ordinea publică, periclitând siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice.
Mediatorul nu poate analiza legalitatea acordului dintre părţi, ci doar poate să atragă atenţia părţilor cu privire la aspectele constatate. Verificarea acordului de către notar sau de către instanţa de judecată are rolul de a preîntâmpina posibile litigii viitoare izvorâte dintr-un contract viciat.
În situaţia în care confictul se află pe rolul unei instanţe şi părţile au ajuns la un acord, acestea se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor.
Competenţa, potrivit art. 59 alin. 2 din Legea 115/2012,  aparţine fie judecătoriei în a carei circumscripţie îşi are domiciliul sau resedinţa ori, dupa caz, sediul oricare dintre parţi, fie judecătoriei în a cărei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii.
Cu privire la încuviinţarea făcută de către judecător, legea nu prevede în ce constă aceasta, însă specialiştii în domeniu consideră că încuviinţarea trebuie să fie similară cu operaţiunile efectuate de către notar cu ocazia autentificării actelor.
Pesonal ne alăturăm opiniei acestora şi considerăm că instanţa trebuie să verifice:
- dacă acordul părţilor priveşte un litigiu asupra căruia părţile pot încheia acte de dispoziţiţie, cum ar fi: înţelegerea părţilor să nu privească litigii asupra cărora instanţa s-a pronunţat printr-o hotărâre judecătorească (autoritate de lucru judecat), sau un litigiu deja supus medierii, iar înţelgerea părţilor a fost supusă autentificării notarului public sau chiar de instanţă (putere de lucru convenit);
- dacă cei care au încheiat acordul sunt titularii drepturilor care fac obiectul litigiului. În situaţia în care părţile sunt reprezentate se verfică dacă acestea au o procură specială autentică şi dacă au respectat limitele mandatului acordat (cu toate acestea, avocatul nu are nevoie de o procură specială pentru prezentarea acordului semnat de partea pe care oreprezintă şi pentru a cere pronunţarea unei hotărâri de expedient). De asemenea, în cazul în care una din părţi este un minor se va verifica dacă înţelegerea a fost supusă aprobării autorităţii tutelare;
-  dacă există consinţământul părţilor sau dacă voinţa părţilor a fost sau nu viciată. Când judecătorul are indoieli cu privire la deplinatatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, poate solicita unui medic specialist să ateste în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului;
- dacă au fost respectate dispoziţiile privind asistenţa juridică sau asigurarea interpretului atunci când legea prevede acest lucru;
- dacă nu sunt încălcate dispoziţiile art. 2 alin 4 din Legea 192/2006, respectiv să nu facă obiectul medierii drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la capacitatea sau statutul persoanei, precum şi drepturile de care părţile nu pot dispune potrivit legii;
- dacă semnatura aparţine părţilor sau reprezentantului acestora;
- dacă prevederile acordului aduc atingere legii, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
În situaţia în care instanţa constantă unul dintre aspectele mai sus semnalate, va soluţiona pe cale de excepţie aspectele de nulitate ale înţelegerii dintre părţi, potrivit dreptului comun în materia nulităţilor şi procesul judiciar va continua pe calea clasică.
De asemenea, Legea 115/2012, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator prevede  posibilitatea ca acordul să fie modificat şi completat corespunzător de către instanţă cu acordul părţilor, atunci când se constată vicii de formă şi fond.
Aşadar, încuviinţarea este o procedură diferită de cea de judecată, care are ca scop împiedicarea intrării în circuitul civil a unor contracte care nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond şi pot da naştere la  noi litigii.

Masa Rotunda"Justitie si Mediere"